ACTUALITATE

26 iunie – Ziua Drapelului Național

Last Updated on iunie 26, 2022 by Toma Mihai

Ziua Drapelului Naţional al României este marcată în fiecare an, la 26 iunie, fiind instituită prin legea 96/1998.

Iniţial, culorile (albastru, galben şi roşu) erau dispuse pe orizontală. Schimbarea pe verticală a fost hotărâtă de regele Carol I, pentru alinierea la regulile steagurilor europene.

Pe continent, drapel cu 3 benzi – similar cu al României – mai au Franța, Italia și Belgia, dar culorile acestora sunt diferite. Drapelul este un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.

Prin Articolul 12, Constituţia stabileşte, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”, potrivit site-ului constitutiaromaniei. La 14/26 iunie 1848, Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească a decretat pentru prima dată drapelul ca simbol naţional, având deviza „Dreptate – Frăţie” înscrisă pe el, aşa cum arată „Istoria României în date”.

De-a lungul istoriei, nu a suferit transformări majore, doar distribuţia culorilor s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori.

Totodată, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum. Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare. Drapelul naţional tricolor, roşu-galben-albastru, astfel decretat la 14/26 iunie 1848, a fost sfinţit a doua zi, în cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului, numit de atunci Câmpia Libertăţii. În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”, scrie Wikipedia.

Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button