EVENIMENT

29 iulie: Ziua Imnului Național al României

29 iulie – Ziua Imnului Național al României – „Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției de la 1848.

Ziua Imnului Național al României este serbată în data de 29 iunie. „Deșteaptă-te române” este un simbol al unității Revoluției Române de la 1848, fiind cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, conform Camerei Deputaților.

La ceremonia dedicată Imnului Național de astăzi, de la Drobeta Turnu Severin, a participat și vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă.

„Am participat astăzi, împreună cu colegul meu vicepreședinte Ionică Negru, la ceremonia dedicată Zilei Imnului Național al României. Imnului Național este cel mai puternic simbol românesc, care, de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, ne-a însoțit pentru a rămâne neclintiți și neînfricați în fața greutăților. Imnul Național ne umple sufletele de bucurie și de mândrie națională, de fiecare dată când sportivii noștri de excepție cuceresc medalii la campionatele naționale și internaționale. De aceea, sărbătoarea de astăzi este una dedicată valorilor care ne unesc și ne definesc ca națiune”, a declarat Ramona Cupă.

La împlinirea a 150 de ani de la Revoluția din 1948, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în 1998, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei.

Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică, indică. Imnul a fost interzis aproape jumătate de secol, în perioada regimurilor totalitare, şi a fost ales după decembrie 1989 imnul naţional al României, consfinţit prin Constituţia din 1991.

Imnul „Deşteaptă-te române!” este simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Încărcat de istorie, imnul ne poartă identitatea, ne reamintește tradițiile, reușitele și ne alimentează speranțele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button