România trimite ajutoare în Fâşia Gaza
Last Updated on octombrie 20, 2023 by Erceanu Ileana

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, acordarea de sprijin pentru populaţia din Fâşia Gaza.
România va trimite peste 230 de tone de produse, constând în conserve, orez, zahar, ulei, faină, dar şi paturi, saltele, corturi şi alte obiecte necesare şi apă. Transportul produselor se va realize cu sprijinul Ministerului Apararii Naționale, pe cale aeriană.
”Având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat şi o criză umanitară în Fâşia Gaza, statul român a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populaţiei civile afectate. Astfel, premierul României, Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a convocat astăzi, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis, joi seară, Guvernul, într-un comunicat de presă, citat de g4media.ro
Potrivit sursei citate, prin hotărârea nou adoptată se acordă asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza, ce constă în produse alimentare şi articole de cazarmament, puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
Transportul produselor se va realiza cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, pe cale aeriană, prin asistenţa umanitară europeană respectiv, a organizaţiilor internaţionale implicate.
