Român împușcat și ucis în Spania, într-o reglare de conturi între bande rivale
Last Updated on iunie 14, 2024 by Erceanu Ileana

Un român de 34 de ani a fost împușcat mortal joi, la prânz, în Riudellots de la Selva, în regiunea La Selva din Catalunia. Fratele lui a fost și el rănit în confruntarea dintre două bande rivale, relatează cotidianul de limbă catalană Ara.
Potrivit unor surse consultate de ziar, Mossos d’Esquadra a primit înștiințarea despre focurile de armă la ora 13.45. Era un apel care anunța o bătaie în fața unui depozit industrial de pe bulevardul Mas Vilà, arteră care străbate una dintre zonele industriale ale orașului.
Ajunși acolo, agenții au descoperit că în această dispută cineva a deschis focul cu o armă și un bărbat zăcea la pământ grav rănit de gloanțe. Serviciile medicale nu au putut face nimic pentru a-l resuscita și a fost declarat decesul la locul împușcăturilor. Niciunul dintre atacatori nu mai era acolo.
Poliția catalană a început o percheziție în zonă pentru a-i găsi pe autorii crimei, care au fugit spre sud cu două mașini Volkswagen cu numere de înmatriculare franceze. Agenții cred că e vorba despre cinci persoane și că ar putea fi înarmate. A fost activat un dispozitiv de căutare cu ofițerii de ordine publică, pentru a controla șoselele.
În confruntare au fost implicate două grupuri, cel care a dispărut cu cele două mașini și un altul, format tot din cinci persoane, printre care românul ucis și fratele lui, găsit lovit la cap și rănit grav, fără însă ca viața să-i fie pusă în pericol.
Mossos d’Esquadra suspectează că un grup de nord-africani s-au certat cu niște muncitori la un atelier de mecanică, situat pe bulevardul Mas Vilà, unde lucrează mai multe persoane de origine română. Doi dintre muncitorii de aici sunt românul ucis și fratele lui, scrie Diari de Tarragona. Alte surse citate de presa iberică spun că la mijloc ar fi o dispută între bande implicate de traficul de droguri.
Un videoclip care a devenit viral și despre care Ara a primit confirmarea că e autentic, arată lupta dintre cele două bande, când au fost folosite bastoane și, înainte de a fugi, șoferul uneia dintre cele două mașini a deschis focul asupra unui om.
