ACTUALITATE

A început „Săptămâna Școală în Siguranță”,

Last Updated on mai 25, 2026 by Erceanu Ileana

A început „Săptămâna Școală în Siguranță”, demers național implementat în județul Mehedinți.

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au demarat astăzi, 25 mai, activitățile desfășurate în cadrul evenimentului național „Săptămâna Școală în Siguranță”, inițiat la nivelul Poliției Române prin Direcția Siguranța Școlară, la Colegiul Național Traian din municipiul Drobeta-Turnu Severin.

Pe parcursul acestei săptămâni, la nivelul județului Mehedinți vor acționa polițiști din structurile de siguranță școlară, prevenire a criminalității, ordine publică, criminalistică și poliție rutieră.

Scopul acestor activități, organizate împreună cu reprezentanții unităților de învățământ, este creșterea gradului de informare a elevilor și a cadrelor didactice cu privire la efectele bullyingului și ale violenței în școală sau în comunitate, precum și la consecințele traficului de droguri și ale traficului de persoane, atât în plan juridic, cât și social și personal.

Prin acest demers, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au încredere că elevii își vor canaliza energia, resursele și cunoștințele pentru a încheia cu succes anul școlar, fără evenimente nedorite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button