ACTUALITATE

A început programul „Litoralul pentru toți”

Vacanțe cu reduceri de până la 70%, hotelurile vor fi  deschise toată luna septembrie, spun hotelierii.

„Cu toate pagubele produse de ploi, pe litoral e așteptat în această lună un nou val de turiști. De duminică, a început programul „Litoralul pentru toți.” Asta înseamnă tarife cu până la 70 la sută mai mici, „transmite Federația Patronatelor din Turismul Românesc.

Hoteluri de până la 4 stele sunt înscrise în program cu peste 8 mii de locuri de cazare. Programul „Litoralul pentru toți” a revenit și în acest an, oferind turiștilor șansa de a se bucura de vacanța la mare, la prețuri considerabil de reduse. Peste 90 de hoteluri, în special din Eforie și Mamaia, au intrat în program, oferind reduceri de până la 70% față de vârful de sezon.

Pentru cei care nu au reușit să ajungă la mare în plin sezon, luna septembrie vine cu ocazia ideală de a profita de prețuri mult mai mici pentru cazare pe litoralul românesc prin programul „Litoralul pentru toți”. Chiar dacă a început toamna calendaristică, vremea rămâne prielnică pentru vacanțe la mare. Prognozele indică o săptămână însorită, cu puține șanse de ploaie, iar temperatura apei mării se menține la un confortabil 26 de grade Celsius.  Astfel, prețul unei camere într-un hotel din Eforie Nord poate porni de la 38 de lei, iar la Mamaia, de la 77 de lei. Pentru pachetele all-inclusive, 210 lei pe noapte este cel mai mic tarif.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise până la mijlocul lunii septembrie, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt foarte avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare”, a declarat Dragoș Răducan, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Pe lângă prețurile reduse la cazare, turiștii se pot bucura și de tarife mai mici pentru servicii pe plajă prin programul „Litoralul pentru toți”, astfel șezlongurile vor avea prețuri reduse cu 10 lei, începând de săptămâna aceasta. Rezervările se pot face direct la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. Programul „Litoralul pentru toți” are loc în perioada 1- 30 septembrie. Plajele vor rămâne deschise încă două-trei săptămâni, în funcție de evoluția vremii, oferind astfel o oportunitate excelentă pentru cei care vor să se relaxeze la malul mării la costuri reduse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button