A început simularea la limba și literatura română
Last Updated on martie 4, 2024 by Erceanu Ileana

Astăzi, 4 martie, încep simulările, pentru elevii de liceu, cu proba scrisă la limba și literatura română, a anunțat Ministerul Educației.
Conform calendarului, simulările scrise, au loc în perioada 4 – 7 martie 2024, elevii urmând să afle rezultatele pe 15 martie. Notele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog. Prin excepție, însă, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, aceste note pot fi trecute în catalog. 146.000 de elevi susţin testarea în peste 1.320 de unități de învățământ.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30, proba începe la ora 9.00, iar timpul destinat elaborării lucrării este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. La prima probă susținută, elevilor le vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele. Pe baza acestor coduri vor afla ulterior rezultatele obținute. Potrivit ordinului de ministru, disciplinele la Simularea Bacalaureatului 2024 sunt limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.
Prima probă scrisă la Simularea examenului de Bacalaureat 2024 este cea la limba și literatura română. Ministrul Educației a anunțat că subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor. Programa pentru simularea examenului de BAC 2024 prevede eliminarea unor conținuturi la Limba română, Matematică, Istorie, Geografie, dar și la celelalte discipline, potrivit ordinului ministrului educației. Pentru Simularea examenului de Bacalaureat 2024, subiectele sunt redactate sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso, așa cum este transmisă de Centrul Național pentru Politici în Educație și Evaluare. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul.
