EVENIMENT

Accident cu 7 persoane implicate, la Eșelnița. La scurt timp, alt accident între Orșova și Topleț

Last Updated on iulie 16, 2022 by Romeo Crismaru

Pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină la două accidente rutiere, primul produs pe raza localității Eșelnița, iar cel de-al doilea între localitățile Orșova și Topleț. În primul accident au fost implicate două autoturisme și opt persoane. În cel de-al doilea accident rutier, produs între ocalitățile Orșova și Topleț, o singură persoană a fost rănită.

La locul accidentului de la Eșelnița au fost mobilizate trei echipaje din pompieri din cadrul detașamentului Orșova cu o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Șapte persoane, dintre care patru femei și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 54 și 63 de ani, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, ulterior fiind transportate, conștiente și cooperante,  la Centrul de Primiri Urgențe Orșova.

Cel de-al doilea accident, produs între localitățile Orșova și Topleț, s-a soldat cu o victimă, conștiență și cooperantă, care a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ Caraș-Severin, ulterior fiind transportată la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button