ACTUALITATEEVENIMENT

Accident feroviar în comuna mehedințeană Butoiești

Last Updated on mai 10, 2023 by Erceanu Ileana

Accident feroviar, la trecerea la nivel cu calea ferată! Un autoturism apaținând Google Street View a fost lovită de un tren.

La fața locului, au intervenit pompierii din cadrul Stației Strehaia. O victimă conștientă (șoferul de 51 ani) a fost transportată la spital. În urma impactului, mașina acestuia a fost facută zob. Șoferul nu a oprit la trecerea cu calea ferată, iar din spusele martorilor, în urma impactului, șoferul a coborât singur din mașină. Un localnic a sărit în ajutorul lui și a dat jos bornele de la mașină. Poliția se află la fața locului pentru cercetări. Trenul de pasageri circula dinspre Severin spre București. Mașina a fost aruncată la aproximativ 20 – 30 metri de calea fetată, pe câmp. Trenul a reușit să oprească la aproximativ 300 de metri de locul incidentului. Conductorul locomotivei spune că a văzut autoturismul cu 50 de metri înainte și că șoferul mașinii nu ar fi văzut trenul. Conductele de frânare ale locomotivei s-au rupt și trenul s-a înfrânat automat. A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button