ACTUALITATE

 Accident la Șimian cu două victime

Last Updated on iulie 24, 2023 by Erceanu Ileana

La data de 24 iulie, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că pe strada Drumul Cernețiului, la intersecția cu strada Aurora, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că o tânără de 19 ani, din comuna Șimian în timp ce conducea un autoturism pe strada Drumul Cernețiului, la intersecția cu strada Aurora, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autovehiculul ce se deplasa în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto  și a unui bărbat de 51 de ani, pasager în autoturism, care au fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button