ACTUALITATE

Accident rutier cu cinci victime

Last Updated on august 17, 2023 by Erceanu Ileana

Accident cu trei autoturisme implicate, petrecut pe DN 6, între Drobeta Turnu Severin și Șimian!

Cu puțin timp în urmă, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, dotată cu modul de prim-ajutor, și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs în municipiu, pe Calea Craiovei.

Totodată, la locul evenimentului au fost mobilizate și trei echipaje SAJ.

În accident, au fost implicate cinci persoane, care au fost evaluate medical de către paramedicii SMURD și echipajele SAJ.

Patru dintre acestea, conștiente și cooperante, au necesitat îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la spital.

Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la autoturismele implicate în accident. Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. De altfel, pagubele materiale sunt însemnate. Pe parcursul cercetărilor, traficul rutier s-a desfășurat alternativ, pe un singur sens de mers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button