ACTUALITATE

Accident rutier produs în localitatea Hinova

Last Updated on octombrie 20, 2025 by Erceanu Ileana

Detașamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin intervine pentru gestionarea unui accident rutier produs între 4 autoturisme în localitatea Hinova.

Cu puțin timp în urmă, pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unui accident rutier produs între patru autoturisme, în localitatea Hinova. Nu sunt persoane încarcerate. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.

La sosirea salvatorilor, o persoană se afla în imposibilitatea de a se auto-evacua. Pompierii au acționat cu accesoriile din dotare pentru extragerea victimei, pe care au predat-o echipajelor medicale, în stare de conștientă.

În accidentul rutier au fost implicate 7 persoane care au fost evaluate de către echipajele medicale. Dintre acestea, 3 victime au fost transportate la spital de către echipajele SMURD și SAJ, iar 4 au refuzat transportul. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button