Acțiuni pentru verificarea comercianților de pe Clisura Dunării
Last Updated on iulie 2, 2025 by Romeo Crismaru

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova împreună cu cei de la investigarea criminalității economice și reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Mehedinți și Direcției sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți au organizat o acțiune pentru verificarea legalității activităților comerciale desfășurate de operatorii economici din zona ,, Capul lui Decebal”, pe raza comunei Eșelnița.
În acest context au fost verificate 6 societăți comerciale și legitimate 10 persoane.
Pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 40.000 de lei.
De asemenea, au fost oprite de la comercializare 36 de kilograme de carne și 6 kilograme de pește.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.