Acțiunile polițiștilor mehedințeni în ultimele 24 de ore
Last Updated on august 23, 2023 by Romeo Crismaru

Polițiștii mehedințeni au acționat în sistem integrat, pentru menținerea liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor cu violență, a traficului și consumului de droguri dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, pentru abaterile constatate de oamenii legii, au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale în valoare de 50.995 lei. De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală (Legea 213/2023) respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
La data de 22 august, polițiștii Biroului Ordine Publică și Biroului Rutier din cadrul Poliției mun. Dr. Tr. Severin, în cooperare cu efectivele din cadrul Direcției de Poliție Locală, au desfășurat activități pentru fluența traficului rutier și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, pe raza municipiului.
În urma acestor acțiuni au fost legitimate 34 persoane, controlate 18 autovehicule și aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 580 lei și a fost reținut un permis de conducere.
La data de 22.08.2023, polițiștii orșoveni, în colaborare cu efective din cadrul Poliției Locale, au organizat acțiuni în trafic, pe raza municipiului Orșova, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere și menținerea unui climat optim de siguranță pe sectoarele de drum din localitate. Cu ocazia măsurilor întreprinse au fost controlate 48 de autovehicule și legitimate 41 persoane, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.050 lei. Totodată, oamenii legii au reținut 2 permise de conducere.
La data de 22 august, polițiștii orașului Vânju Mare și Secției de Poliție Rurală Cujmir au organizat acțiuni simultane pentru siguranța traficului rutier și menținerea unui climat adecvat de liniște publică pe raza localității.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost controlate 89 de autovehicule, legitimate 114 persoane, fiind aplicate 47 de sancțiuni contravenționale în valoare de 19.840 lei.
De asemenea, au fost efectuate 23 testări cu aparatul etilotest și s-au reținut 3 certificate de înmatriculare.
Pe timpul acțiunilor organizate, pe raza orașului Vânju Mare, a fost oprit în trafic un biciclist de 42 ani, din aceeași localitate, iar în urma testării cu mijloacele tehnice omologate s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 lei.
La data de 22.08.2023, polițiștii orașului Baia de Aramă au organizat o acțiune pe linia combaterii cauzelor generatoare de evenimente rutiere pe principalele sectoare de drumuri naționale și județene, ocazie cu care au legitimat 20 de persoane, au verificat 24 de autovehicule și au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.175 lei, fiind reținute 3 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
La data de 22 august, polițiștii orașului Strehaia în colaborare cu efective de jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Strehaia au organizat o acțiune de monitorizare a traficului rutier și combaterea evenimentelor ce se pot produce în trafic din cauza consumului de alcool la volan și a substanțelor psihoactive, ocazie cu care au fost verificate 16 autovehicule, legitimate 24 persoane, reținut un permis de conducere și aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.915 lei.
