ACTUALITATE

Activități informativ-preventive desfășurate în rândul elevilor

Last Updated on septembrie 24, 2026 by Erceanu Ileana

Activitățile desfășurate au ca temă, „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine.

Astăzi, 24 septembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și polițiștii orașului Vânju Mare, au fost prezenți la Liceul Teoretic „Doctor Victor Gomoiu” și la Școala Gimnazială, din localitatea Vânju Mare, unde au desfășurat o activitate preventivă în cadrul proiectului „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine”, parte a campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”

Întâlnirea cu elevii a urmărit să aducă în atenție efectele violenței în mediul școlar, modalitățile prin care pot fi identificate situațiile de risc, precum și importanța intervenției și a semnalării oricăror comportamente agresive.

Discuțiile au vizat, totodată, dezvoltarea unor relații bazate pe respect și responsabilitate, dar și rolul pe care îl au comunicarea și sprijinul celor din jur atunci când un copil trece printr-o situație dificilă. Polițiștii le-au reamintit elevilor că nu trebuie să rămână singuri în fața unei probleme și că solicitarea ajutorului reprezintă un act de curaj, nu de slăbiciune.

Un mediu școlar sigur se construiește prin implicarea tuturor – elevi, părinți, profesori și instituții. De aceea, polițiștii mehedințeni vor continua activitățile de prevenire și informare, pentru reducerea riscului de violență și pentru protejarea copiilor.

Prin aceste demersuri, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți își reafirmă preocuparea pentru siguranța elevilor și pentru crearea unui spațiu educațional în care fiecare copil să se simtă protejat, respectat și ascultat. Siguranța copiilor rămâne o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button