ADIO MEHEDINȚI GAZ! Consiliul Local a reziliat contractul cu cel mai neserios operator de distribuție a gazelor
Last Updated on august 9, 2023 by Romeo Crismaru
„Am ajuns la capătul răbdării cu această firmă!”, a declarat primarul Marius Screciu, la începutul ședinței de Consiliul Local în care s-a votat rezilierea contractului de concesiune cu o firmă care, de câțiva ani buni, își bate joc de municipalitate. Contractul cu MEHEDINȚI GAZ a fost reziliat astăzi, datorită neplății redevenței timp de trei trimestre consecutiv. Deși vânzarea către ROMGAZ a eșuat, primarul speră că de acum va putea aduce gazul în tut orașul.
Municipalitatea din Severin a ajuns la capătul răbdării în ceea ce privește relația cu MEHEDINȚI GAZ, firma care ar fi trebuit să extindă rețeaua de gaze naturale în tot municipiul Drobeta Turnu Severin. De ani de zile, această firmă își bate joc de severineni și se joacă cu nervii noștri. Nici măcar redevența datorată municipiului nu au fost în stare să o plătească, acesta fiind și motivul juridic pentru care la propunerea primarului Marius Screciu, Consiliul Local a votat azi rezilierea contractului cu Mehedinți Gaz.
„De trei ani MEHEDINȚI GAZ nu a mai făcut niciun metru de rețele de gaz, motivând că au terminat ce aveau de făcut în Severin. În acest moment suntem în discuții avansate pe Anghel saligny și avem 120 de milioane de lei pentru extinderea rețelei de gaze în Severin. Una dintre probleme este că eu trebuie să dau o declarație pe propria răspundere că extinderea rețelei de gaze pe A. Saligny nu se suprapune cu obligațiile Mehedinți Gaz. Le-am cerut la rândul nostru să dea și ei o declarație în care să ne spună că nu mai au nimic de făcut pentru Severin, dar bineînțeles că nu au dat nimic, nu au mai răspuns la telefon. În așa fel, ei au îngropat investiția de pe Anghel Saligny. Conform contractului, Mehedinți Gaz trebuia să plătească o redevență. Ultima dată era 15 iunie. Neplata a trei trimestre de redevență duce la rezilierea contractului și noi asta facem acum. Mehedinți Gaz continuă să ne sfideze și pe noi, dar și pe severineni. Era o discuție la un moment dat ca Mehedinți Gaz să fie preluat de ROMGAZ, dar acest lucru se tergiversează. Nu ne mai interesează, când vor să preia atunci să preia de la noi. Am ajuns la capătul răbdării cu această firmă!”, a explicat la începutul ședinței de Consiliu Local, primarul Marius Screciu
Marius Screciu a mai avut pe masă rezilierea contractului, în perioada 2018 – 2019, dar atunci a decis să salveze Mehedinți Gaz pentru că la vremea aceea mai lucrau câte ceva. „Atât de mult a apreciat că la o lună ieșeau cu PNL de mână că fac la ANL centrale pe gaze. M-am săturat!”, a spus Screciu.
Urmează ca rețeaua să fie preluată de un furnizor de ultimă instanță. Marius Screciu explică, vezi VIDEO din deschidere!
„Am reziliat contractul cu Mehedinți Gaz, lucru care recunosc că trebuia făcut mai demult. Nu și-au onorat obligațiile din contractul de concesiune, oamenii s-au plâns mereu că nu se extinde rețeaua, nu primesc contoare. Le-am explicat ce așteaptă cetățenii de la ei, nu au înțeles. Pentru că nu și-au plătit redevențele, am reziliat azi contractul, este o decizie grea, dar mi-o asum. Vom primi un furnizor de ultimă instanță, vom notifica Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE) și Ministerul Eenergiei că am reziliat acest contract, urmând să primim un furnizor de ultimă instanță. Sunt convins că ei ne vor da în judecată, dar dreptatea este de partea noastră. Sper că în acest fel vom reuși să deblocăm extinderea rețelei de gaze, pentru că noi asta ne dorim de fapt. Avem probleme mari cu furnizarea agentului termic, continuăm să cheltuim bani mulți pe acest serviciu, am tot sperat că Mehedinți Gaz va înțelege și va extinde rețeaua de gaze la nivelul întregului oraș, dar n-au făcut-o, nu s-a întâmplat nimic”, a mai declarat Marius Screciu.



