Afacerea în care România a devenit campioană ocupând locul doi în Europa
Last Updated on septembrie 21, 2023 by Erceanu Ileana
Afacerea în care România e campioană, în această industrie lucrurile merg din ce în ce mai bine, deși situația economică a țării nu este roz.
Este vorba de producția de biciclete, la care România se află în top doi. Clasarea țării pe locul doi poate să pară bizară, având în vedere că românii nu sunt fani în ceea ce privește mersul pe bicicletă, preferând să se deplaseze cu mașinile. Ne aflăm în topul clasamentului datorită faptului că mâna de lucru este ieftină în țara noastră. Cele mai multe biciclete sunt trimise la export, nu cumpărate de români, potrivit experților.
„Statisticile spun că aproximativ 60% dintre români aleg să nu folosească bicicleta. Principalele motive pentru care românii evită acest mijloc de transport sunt infrastructura precară.
Cu privire la situația din România dar şi faptul că avem o accesibilitate scăzută, nu prea avem unde să o lăsăm în siguranţă”, spun experții, conform Observator News,.
Cele mai multe biciclete pleacă spre export din Deva, Timișoara și Reșița, ajungând în state din Europa. În România, un vehicul pe două roți, bine echipat, costă până în 3.000 de lei, potrivit specialiștilor.
Proprietarul unui astfel de magazin a precizat pentru sursa menționată cum merg vânzările, în țara noastră, în această industrie. „Ceva mai lent în ultimii doi ani, din cauza crizei, care afectează toate sectoarele, şi a puterii de cumpărare ceva mai scăzute în România.
Majoritatea bicicletelor sunt vândute în Occident, unde piaţa este extrem de mare comparativ cu ce se întâmplă la noi”, a declarat Răzvan Teodorescu.
O analiză a Comisiei Europene arată că, în 2022, în țara noastră s-au produs circa 2,6 milioane de biciclete (17,7 la sută din totalul celor produse în UE). Pe primul loc în clasamentul producătorilor de vehicule pe două roți se află Portugalia. Este urmată de România, iar pe cel de-al treilea loc este Italia, arată datele publicate de Comisia Europeană. În anul 2022, în România existau doar 35 de companii cu acest obiect de activitate, arată Zf.ro.