ANM a emis cod portocaliu și cod galben
Last Updated on aprilie 1, 2024 by Erceanu Ileana
Toată țara va fi cuprinsă de vânt și vijelii.
Meteorologii au anunțat luni dimineață că mai multe județe vor fi vizate de un cod galben de vânt puternic și vijelii.
În intervalul 1 aprilie, ora 20 – 2 aprilie, ora 08, ANM informează că vântul se va intensifica treptat în Banat, Crișana, Oltenia, jumătatea vestică a Transilvaniei și în Maramureș, cu viteze de 55…65 km/h și pe arii restrânse 70 km/h, iar în a doua parte a nopții va avea aspect de vijelie.
În Carpații Occidentali și în Carpații Meridionali, la altitudini mari, rafalele vor depăși 100…110 km/h. Ulterior, din 2 aprilie, toată țara va fi cuprinsă de vânt puternic.
Pe parcursul zilei de marți (2 aprilie) vântul va avea intensificări susținute în toată țara, cu viteze de 55…65 km/h, iar local de 70…80 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 90…110 km/h.
În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1600 m se vor semnala precipitații mixte, iar în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.
Tot pe 2 aprilie, de la ora 8:00 până la ora 18:00, va fi cod portocaliu de vânt în județe din sud-estul, centrul și din nordul țării.
Vântul va avea intensificări susținute în județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț și Botoșani, iar mai ales după-amiaza și în județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Brăila și zona continentală a județelor Constanța și Tulcea. Vor fi viteze în general de 80…85 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 120 km/h.