METEO

ANM, prognozează pentru weekendul prelungit, de Sfânta Maria, o vreme în general instabilă

Last Updated on august 12, 2022 by Toma Mihai

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) ,  prognozează pentru weekendul prelungit, de Sfânta Maria, o vreme în general instabilă, cu averse atât în regiunile montane, cât şi în zona litoralului.

Astfel, în cursul după-amiezei de sâmbătă, 13 august, şi pe parcursul zilei de duminică, 14 august, vremea va fi în general închisă. Va ploua în reprize, iar temperaturile maxime vor oscila, în tot intervalul, între 27 şi 30 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 20 şi 22 de grade Celsius. De asemenea, apa mării va avea 24 – 26 de grade Celsius.

În ceea ce priveşte prognoza pentru zona montană, estimările arată o vreme mai rece, cu înnorări şi ploi izolate, fenomene care se vor semnala începând de vineri. Totodată, sâmbătă şi duminică se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a regiunii montane.

Aversele şi descărcările electrice vor fi pe parcursul întregii zile de duminică, dar şi luni. Valorile termice de peste zi se vor încadra, în general, între 15 şi 23 de grade Celsius, iar pe timpul nopţilor nu vor depăşi 12 grade Celsius. Deci, sunt puţine şanse să vedem soarele la munte, în următoarele trei zile.

„Pentru luni, de Sfânta Maria, vom avea maxime de 28 – 29 de grade Celsius. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, vremea va fi, în general, plăcută, dar cerul va fi în mare parte înnorat şi vor fi ceva şanse de ploaie, în special către orele serii”, a punctat reprezentanta ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button