Last Updated on iulie 13, 2023 by Erceanu Ileana

Moment marcant azi, cu amprente istorice în cazul Spitalului Municipal Orșova! Aparatul RMN(IRM) SIEMENS, primul de acest fel de la înființarea spitalului, a ajuns „acasă”. RMN-ul a fost primit cu titlu gratuit de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, prin intermediul Primăriei Caransebeș.
După nenumărate piedici, puse deliberat de administrația public locală din Orșova, și după ce a fost ținut mult timp departe de locul unde trebuia să ajungă de la început, aparatul RMN, achiziționat de la Spitalul din caransebeș, cu titlu gratuit, a ajuns la Spitalul Municipal din Orșova.
„Toate aceste eforturi ale medicilor și ale echipei managerial, pentru aducerea aparatului, au fost depuse cu un singur scop: pacientul. Pacient care, pentru noi, reprezintă un factor motivațional în orice situație și în orice șansă ivită de a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale oferite, în acest caz, prin aducerea acestui aparat care va facilita enorm investigațiile de specialitate din cadrul Compartimentului de Radiologie și Imagistică Medicală”, spune managerul spitalului, Adrian Cican.
