ACTUALITATE

Atenționare Meteorologică

Last Updated on iunie 22, 2023 by Erceanu Ileana

Până în această seară, la ora 22:00, zona de munte a județului Mehedinți se află sub atenționare meteorologică Cod Galben ce vizează instabilitate atmosferică, conform informării transmise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul menționat, sunt prognozate averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale de 55…65 km/h, iar pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Totodată, începând de astăzi, 22 iunie, este în vigoare și o informare meteorologică de disconfort termic ridicat și caniculă, valabilă până sâmbătă, 24 iunie.

Disconfortul termic va fi ridicat, joi (22 iunie) local în sudul și vestul regiunii, vineri în cea mai mare parte a Olteniei, iar sâmbătă cu precădere în jumătatea sudică, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade și, izolat, în Lunca Dunării va fi caniculă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button