Atragere de fonduri europene pentru investiții în județul Mehedinți
Last Updated on iulie 26, 2023 by Erceanu Ileana

În cadrul ședinței extraordinare de astăzi, au fost aprobate două proiecte importante în procesul de atragere a fondurilor europene pentru investiții în județul Mehedinți.
Astfel, s-a aprobat proiectul “Modernizare și reabilitare DJ671E, pe tronsonul DN 67A – Pârvulești – Poiana – Severinești – Valea Coșuștei – Jignița – Căzănești – Șișești – Ilovăț”, sectoarele DN 67A (Corcova) – intersecție Pârvulești și DN 67 (Ciovârnășani) – DJ671A (Șovarna). Proiectul va fi depus în a doua jumătate a săptămânii, imediat ce se deschide Programul Regional.
“Pe de altă parte, pentru modernizarea completă a infrastructurii de sănătate, pe lângă componentele de reabilitare / extindere / dotare a secțiilor, ne propunem să atragem fonduri europene în cadrul PNRR pentru implementarea proiectului “Investiții în sisteme informatice și în infrastructura digitală a Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”, iar astăzi a fost aprobat acordul de parteneriat dintre UAT Județul Mehedinți și Spitalul Județean pentru depunerea proiectului.
