ACTUALITATE

Autocar cu români, răsturnat în Italia

Last Updated on ianuarie 16, 2023 by Romeo Crismaru

Un autocar cu numere de înmatriculare românești, plin cu pasageri, s-a răsturnat luni, 16 ianuarie, în jurul orei 13:00, pe autostrada A13, lângă Padova Est.

În urma accidentului mai multe persoane au fost rănite, două fiind transportate la spital cu elicopterul.

În autocar se aflau 52 de pasageri, adulți și copii de naționalitate română, menționează, Il Gazzettion. O persoană a fost transportată la spital în cod roșu, alte patru în cod galben și 17 în cod alb.

Accidentul s-a produs pe șoseaua de legătură între autostrada A13 Bologna – Padova cu A4 Torino – Trieste.

Conform informațiilor obținute până în prezent, știm că autocarul a plecat de la Palermo, în cursul serii trecute, dar avea pasageri și din Roma.

La fața locului au sosit ambulanțe din Veneția și Padova, precum și voluntarii de serviciu. Au fost prezenți, de asemenea, pompierii și Poliția rutieră, precum și personalul Autostrade per l’Italia.

Din cauza accidentului, legătura cu A4 Torino-Trieste de pe A13 Bologna-Padova a fost închisă pentru cei care călătoresc din Bologna la Padova. Traficul a fost blocat și fost cozi de 12 km în direcția Padova.

Autostrada a fost redeschisă în jurul orei 14:30, în timp ce șoseaua de legătură rămâne închisă. La fața locului a fost amenajat un punct de prim-ajutor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button