Bacterie ”mâncătoare de carne” în Japonia – Numărul cazurilor a explodat
Last Updated on iunie 12, 2024 by Erceanu Ileana

Creștere alarmantă a numărului de persoane care se îmbolnăvesc sau mor din cauza unei bacterii care ajunge în organism prin rănile deschise. Numită „mâncătorul de carne”, bacteria se dezvoltă în apa contaminată în urma inundațiilor.
Sindromul de şoc toxic streptococic, o boală potenţial fatală cauzată de o bacterie „mâncătoare de carne”, a cunoscut o creştere importantă în Japonia, numărul cazurilor din prima jumătate a acestui an depăşind deja recordul înregistrat anul trecut, au relatat marţi media locale, citate de agenţia Xinhua.
Au fost confirmate 977 de cazuri de îmbolnăviri cauzate de bacteria numită Streptococcus pyogenes, care este adesea asociată cu angina streptococică, dar care duce ocazional la necroza membrelor şi la insuficienţă multiplă de organe, a relatat Kyodo News, citând un institut naţional de boli infecţioase.
Cifra din primele lase luni ale anului 2024 a depăşit deja numărul de 941 de cazuri de anul trecut, cel mai mare înregistrat într-un an de la debutul raportărilor obligatorii, în 1999, potrivit surselor menţionate.
Tokyo a înregistrat cel mai mare număr de cazuri, 145 la număr.
Cazurile de infectare cu tulpini mai virulente şi mai contagioase ale bacteriei sunt raportate din ce în ce mai frecvent, în special în regiunea Kanto, în zona Tokyo.
Ken Kikuchi, profesor specializat în boli infecţioase la Universitatea de Medicină pentru Femei din Tokyo, a declarat că leziunile de la picioare sunt deosebit de sensibile la infecţia bacteriană streptococică, iar rănile mici, cum ar fi băşicile şi infecţia supranumită „piciorul atletului”, pot constitui puncte de intrare.
Potrivit lui Kikuchi, la pacienţii în vârstă decesul poate surveni în doar 48 de ore de la infectare.
„Febra mare, însoţită de delir sau de inflamarea rapidă a rănilor sunt semne periculoase” şi trebuie solicitată imediat asistenţă medicală”, a spus el.
Sursa: stiripesurse.ro
