Baletul, pe cât de frumos, pe atât de periculos
Last Updated on mai 21, 2023 by Erceanu Ileana

Mersul și postura lor este o încântare pentru ochi și o marcă a farmecului feminin. Din păcate, plătesc un tribut foarte greu!
Din păcate, plătesc un tribut foarte greu, din cauza presiunii prea mare la gamba picioarelor și a degetelor. Baletul deformează degetele de la picioare și aduc o doză de suferință pe care nimeni n-o bănuiește.
Deși poartă pantofi specializați, anumite dansuri sau roluri presupun mișcări suprasolicitante, efectuate în timpul dansului. Din cauza presiunii exercitate, a antrenamentelor lungi făcute la o vârstă când dezvoltarea nu este încheiată și a rănilor vii care se dobândesc în timpul unui antrenament de zi cu zi, picioarele balerinelor suferă enorm. Patul unghial se poate deforma, iar uneori unghia cade cu totul. Apar diverse deformări osoase care antrenează în timp și alte probleme ale piciorului sau vătămări ale coloanei vertebrale.
Degetul mare (halucele), se deplasează în valg (spre exterior) și apare hallux valgus. Deformarea piciorului devine astfel vizibilă, iar la nivelul articulației (metatarsofalangiene) de la baza degetului mare apare o umflatură prin subluxația și rotația capului osos. Nu este o creștere osoasă, ci o deformare ce poate fi reparată chirurgical. Deformarea articulară poate atrage o artroză articulară precoce.
În timp vor avea de suferit și degetele aflate în vecinătate. Mișcarea care presupune ridicarea pe vârfuri va conduce la deplasarea capetelor tuturor metatarsienelor prin suprasolicitarea ligamentelor articulare. Se constata și îngroșarea bazei de sprijin a degetelor picioarelor în poziția pe vârfuri, prin deformarea capsulei articulare. Piciorul se lățește în treimea lui anterioară. Se poate instala și artroza articulațiior de la baza degetelor sau chiar a celor interfalangiene, de la nivelul degetelor piciorului.
Având în vedere avertismentele specialiștilor este bine ca înainte de a-și da copiii la balet, părinții să se pună un pic în ’’poante’’ și să conștientizeze prețul în sănătate pe care-l vor plăti aceștia.