Bătaie între tineri, în zona ANL-uri.
Last Updated on iulie 4, 2022 by Toma Mihai
A fost agitație, duminică seară, în zona ANL, după ce mai mulți tineri s-au luat la ceartă, iar mai apoi au trecut la lovituri.
La fața locului, s-au deplasat echipaje de poliție, dar și o dubă a Jandarmeriei, pentru aplanarea conflictului.


„Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un tânăr, de 18 ani, din Drobeta-Turnu Severin, despre faptul că a fost agresat de doi tineri de 23, respectiv 22 de ani, ambii din aceeași localitate, în timp ce se afla la terenul de fotbal situat pe bulevardul Aluniș, motivul conflictului fiind neînțelegeri cu privire la folosirea terenului de fotbal. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, care, în urma verificărilor efectuate, au constat că cele sesizate se confirmă. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând ca la finalizarea acestora să se propună măsurile corespunzătoare.”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, Gabriela Ciocioană.
În fapt, nemulțumirea tinerilor implicați în scandal este legată de faptul că persoane din alte cartiere folosesc terenul de sport din zona lor. De aici și până la bătaie nu a fost decât un pas. Autoritățile spun că, în ciuda faptului că terenurile de sport cu folosință gratuită au fost create, cu precădere pentru locuitorii cartierelor unde sunt construite, acestea pot fi folosite, practic, de orice cetățean al municipiului.
Sursa Actual de Mehedinți