Ce investigații medicale trebuie să faci dacă ai între 40 și 50 de ani
Last Updated on septembrie 13, 2022 by Erceanu Ileana

Întotdeauna este mai ușor să previi o afecţiune decât să o tratezi. În funcție de intervalul de vârstă în care te încadrezi, dar și de factorii de risc obținuți în urma anamnezelor, se recomandă anual un set de analize și investigații.
Măsurați-vă nivelul glicemiei.
Măsurați-vă nivelul colesterolului și al lipidelor.
Faceți teste de screening pentru cancerul de col uterin (în cazul femeilor).
Mergeți la un control dermatologic.
Mergeți la stomatolog.
hemoleucogramă completă, VSH, glicemie, AST/TGO, ALT/TGP, LDL Col, HDL Col, trigliceride, uree, creatinină, Ca ionic, Fe, examen sumar urină, colesterol total, determinare profil lipidic;
urocultura;
testele pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală;
După vârsta de 40 de ani este obligatorie consultația de medicină internă. O ecografie abdominală se permite evaluarea și diagnosticarea modificărilor organelor parenchimatoase (ficat, splină, rinichi, pancreas), a veziculei biliare (colecist) și a vezicii urinare, precum și a organelor genitale interne masculine (prostată) sau feminine (uter, ovare).
După 40 de ani, este indicat o examinare totală a pielii cu ajutorul Fotofinder– pentru a diagnostica din timp orice modificări. Totodată, trebuie avută în vederea depistarea cauzelor căderii părului, pentru că, de obicei, în spatele acestui fapt fenomen se pot ascunde diverse afecțiuni.
Consultul ORL se recomandă anual și ori de câte ori este nevoie. Examenul nasului, gurii, gâtului și a urechilor permite medicului să constate starea ta de sănătate și să solicite investigații suplimentare, dacă este cazul. Trebuie reținut că se consideră că de la vârsta de 40 de ani începe la majoritatea persoanelor un proces de diminuare progresivă a auzului, ce poate fi estompată doar prin controale regulate la medic și tratamente specifice.
Un examen endocrinologic complet presupune și evaluarea ecografică a tiroidei. De regulă, după acest control, medicul poate identifica noduli. Frecvent, se constată noduli benigni, care nu pun viața pacientului în niciun pericol.
Cel mai adesea după 40 ani, pe măsură ce nivelul estrogenilor scade, se pierde și efectul protector asupra inimii și apar modificări care pot duce la un risc crescut de afecțiuni cardiovasculare. Acum se recomandă evaluarea nivelului de risc prin identificarea factorilor de risc (prin monitorizarea tensiunii arteriale, ecocardiogramă, electrocardiogramă)
Odată cu înaintarea în vârstă, se recomandă instituirea unei terapii pentru oprirea pierderii de masă osoasă, ce duce la rarefierea oaselor și la creșterea riscului de fracturi. Vorbim aici de efectuarea investigației DXA (osteodensitometria) pentru măsurarea densității minerale osoase.
Colonoscopia, după 40-45 de ani a intrat în practica curentă, fiind recunoscută ca metodă de prevenire și diagnostic a cancerului colorectal. Totodată, colonoscopia oferă medicului posibilitatea de a recolta țesut și de a efectua o excizie, în cazul în care se consideră necesar.
O dată la 3-5 ani, mai des în cazul fumătorilor și a celor cu patologie respiratorie, se recomandă un consult pneumologic și efectuarea unei spirometrii ce ajută la diagnosticarea și monitorizarea plămânilor, prin măsurarea volumului de aer din expirație.
Investigații recomandate femeilor:
După 40 de ani, în organismul femeilor au loc transformări ce preced menopauza. Chiar dacă pacienta își autoexaminează sânii în mod regulat, în acest interval de vârstă devin obligatorii investigațiile de specialitate. O simplă mamografie poate preveni apariția cancerului mamar.
Investigații recomandate bărbaților:
Programează un consult urologic! S-a constatat că jumătate dintre românii trecuți de 40 de ani au simptomele primare ale deficiențelor tractului urinar inferior. Netratate la timp, acestea reprezintă începutul complicațiilor afecțiunilor prostatei. De aceea, vizita la medicul de specialitate este obligatorie din acest moment.
După vârsta de 40 de ani, metabolismul încetinește, pot apărea kilograme în plus și, în consecință, crește riscul de îmbolnăvire. Problemele cardiovasculare, diabetul și unele forme de cancer sunt mai frecvente odată cu înaintarea în vârstă.
De aceea, e extrem de important să ne monitorizăm starea de sănătate: Renunțați la fumat, aduceți îmbunătățiri dietei, limitați consumul de alcool, faceți mișcarea .