EVENIMENT

Geopark Mehedinți Adventure 2025

Last Updated on iunie 9, 2025 by Erceanu Ileana

 Trei zile de natură, adrenalină și bucurie! Ultima zi a fost încărcată de aventură!

Turele MTB au meritat fiecare picătură de efort, iar în tabără, copiii și-au continuat întrecerile cu veselie la SIMBA – Camping Resort.

În perioada 6–8 iunie, Firizu din comuna Ilovăț a fost locul unde natura a întâlnit mișcarea, iar aventura s-a trăit din plin în cadrul celui mai mare eveniment sportiv și de promovare a județului, Geopark Mehedinți Adventure.

Distracție în parcul de aventură, concert live, foc de tabără, curse de alergare montană – Balta lui Vintilă RUN 22 și Crivelnic RUN 13, MTB RACE Coșuștea 43 și 31, toate au oferit porția de adrenalină a sfârșitului de săptămână pentru cei veniți din mai multe zone ale județului și din țară.

Ultima seară a fost despre emoții, aplauze și zâmbete la festivitatea de premiere pentru cei care au reușit să încheie cursele de alergare montană și MTB.

„Felicitări tuturor câștigătorilor și participanților pentru efort, energie și fair-play! Felicitări și respect organizatorilor, Claudiu Cenușe, colegilor de la Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți și Serviciul Salvamont-Salvaspeo Mehedinți din cadrul Consiliul Județean Mehedinți! Ne revedem la ediția următoare!, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button