Percheziții într-un dosar de furt calificat
Last Updated on iulie 7, 2026 by Erceanu Ileana

Astăzi, 7 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la locuința a trei persoane, doi bărbați și o femeie, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări, a reieșit că în noaptea de 11/12 iunie a.c., doi bărbați în vârstă de 52, respectiv 39 de ani, ambii din județul Timiș, prin escaladarea gardului locuinței persoanei vătămate din municipiul Orșova, județul Mehedinți, ar fi pătruns fără drept, în locuința acesteia, având fețele acoperite cu cagule și în mâini purtând mănuși, iar dintr-un seif ar fi sustras bijuterii din aur și sume de bani în valoare de circa 100.000 euro.

De asemenea, din imobil ar mai fi sustras sticle cu băuturi alcoolice și parfumuri.
Bănuiții s-ar fi folosit de un autoturism, pe care au montat plăcuțe cu numere de înmatriculare false.
În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate mijloace materiale de probă, respectiv mai multe telefoane mobile, sticle de băutură, parfumuri și sume de bani.
Au fost puse în executare 2 mandate de aducere, cei doi bărbați fiind conduși la sediul poliției în vederea audierii.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, precum și de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timiș.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furtul calificat și punerea în circulație a unui autoturism cu numere de înmatriculare false.
