“Cel mai puternic pompier”
Last Updated on iulie 6, 2023 by Erceanu Ileana

Patru pompieri mehedințeni au participat la etapa națională a concursului “Cel mai puternic pompier” ce s-a desfășurat, în perioada 04-05 iulie , în municipiul Brașov.
Competiția sportivă a reunit peste 100 de salvatori din 25 de județe ale țării, care s-au întrecut pe parcursul a patru probe, cu un grad ridicat de dificultate, acestea fiind adaptate după cele ale concursurilor sportive internaţionale desfășurate în cadrul Jocurilor Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor.
Echipa ISU Mehedinți a fost compusă din plutonierul adjutant șef Ovidiu Șipanu, plutonierul major Ionuț Lepădatu, plutonierul Iliuță Dorinel Buligă și soldatul Rista Alexandru Drăguță.
Colegul nostru plutonierul adjutant șef Ovidiu Șipanu a dat dovadă de un puternic spirit competitiv și a reușit să obțină un rezultat foarte bun, respectiv locul 9, la categoria de vârstă peste 40 de ani.
La categoria de vârstă 30-39 ani, plutonierul major Ionuț Lepădatu s-a clasat pe locul 10, demonstrând că prin determinare, pregătire asiduă și implicare, poți avea satisfacții, indiferent de domeniu sau disciplina pentru care optezi.
Plutonierul Iliuță Dorinel Buligă și soldatul Rista Alexandru Drăguță au fost la prima participare în cadrul acestui concurs. Îmbucurător este faptul că au făcut față provocărilor și au reușit să încheie toate probele de concurs.
În cadrul acestei competiții, salvatorii mehedințeni au demonstrat că sunt bine pregătiți și dețin abilitățile necesare îndeplinirii cu succes a misiunilor încredințate.
Ei vor continua să se antreneze, atât pentru a-și îmbunătății timpul de răspuns, dar mai ales pentru a face față situațiilor dificile, în scopul salvării de vieți și bunuri materiale.
Îi felicităm pe colegii noștri pentru ambiție, îndemânare, perseverență și curaj, iar pentru noi sunt cei mai puternici!