METEO

Cod galben de ninsori, ploi, viscol și vijelii

Meteorologii ANM au emis în această dimineață mai multe avertizări meteo cod galben de ploi, ninsori, viscol și vijelii, care vizează 13 județe ale țării.

*Prima avertizare meteo cod galben de vijelii este valabilă în intervalul 11 noiembrie, ora 10 – 11 noiembrie, ora 20. În zona litorală a județelor Constanța și Tulcea, local și temporar vântul va avea viteze la rafală de 50…60 km/h.

*A doua avertizare meteo cod galben de ninsori este valabilă în intervalul 11 noiembrie, ora 10 – 12 noiembrie, ora 20. În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm.

ANM a mai emis o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului în intervalul 11 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 10.

Începând de astăzi, zona de munte din nordul județului Mehedinți se află sub atenționare meteorologică Cod Galben, ce vizează ninsori însemnate cantitativ, valabilă până mâine, 12 noiembrie, la ora 20:00. În intervalul menționat, în zona de munte a județului va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm.

Temporar vor fi precipitații, pe parcursul zilei de luni în sud-vest și sud, iar marți se vor extinde și în centru și est. Vor predomina ploile, dar pe arii în general restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În Carpații Orientali și Meridionali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de 10…15 l/mp, iar în Oltenia și Muntenia izolat de peste 25 l/mp. Vântul va avea intensificări pe litoral, iar pe parcursul zilei de luni, pe arii restrânse și în jumătatea de est a Munteniei și în partea continentală a Dobrogei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button