COMISIA EUROPEANĂ a închis temutul MCV
Last Updated on septembrie 15, 2023 by Romeo Crismaru
Comisia Europeană a închis astăzi, 15 septembrie 2023, controversatul Mecanism de Cooperare și Verificare pentru Bulgaria și România. MCV a fost introdus în 2007, la aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiție și în cel al măsurilor anticorupție, precum și în ceea ce privește criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei.
Președinta Ursula von der Leyen a felicitat Bulgaria și România pentru progresele importante realizate de la aderarea lor la Uniunea Europeana! Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care le împărtășim cu toții, la nivelul Uniunii, și ambele state membre au avansat considerabil în acest domeniu, realizând reforme importante în toți acești ani. Ea a mai spus că a sosit momentul să fie recunoscute aceste eforturi, punând capăt mecanismului de cooperare și verificare. Activitățile din aceste domenii pot continua acum în cadrul ciclului anual privind statul de drept, cum este cazul tuturor statelor membre.
La rândul său, vicepreședinta pentru valori și transparență Věra Jourová a declarant că Bulgaria și România și-au îndeplinit obiectivele de referință stabilite în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare și că este o zi de bun augur nu numai pentru Bulgaria și România, ci și pentru întreaga Uniune Europeană.
Momentul istoric de astăzi a fost salutat și de către premierul Marcel Ciolacu: „Mă folosesc de acest prilej pentru a le mulțumi încă o dată celor implicați în reușita reprezentată de ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare. După decizia politică luată la nivel european anul trecut, s-au finalizat toți pașii procedurali privind eliminarea MCV, astfel încât țara noastră este acum oficial în rândul celorlalte state europene. Este o decizie care confirmă că statul de drept în România este consolidat și puternic. Iar acesta este un argument în plus care susține aderarea noastră la spațiul Schengen. Știm foarte bine că multe dintre obiecțiile din trecut erau legate tocmai de independența justiției, iar ridicarea MCV este o garanție că România a înregistrat progrese semnificative în această direcție. Este foarte important să nu ne relaxăm cu această reușită. Este datoria noastră, a tuturor, să ne asigurăm că reformele continuă şi că progresul realizat până acum este ireversibil. Este responsabilitatea noastră să ne implicăm în continuare pentru a consolida statul de drept, a combate corupția şi a promova transparența în cadrul instituțiilor”.
În ianuarie 2017, Comisia a efectuat o evaluare cuprinzătoare a rezultatelor obținute în cei zece ani de existență a mecanismului, evaluare care a oferit o imagine clară a importantelor progrese realizate. Comisia a adresat o serie de recomandări specifice care, dacă sunt îndeplinite în mod ireversibil de ambele state membre, ar fi suficiente pentru a încheia procesul MCV. După ce a informat Consiliul și Parlamentul, în iulie 2023, cu privire la intenția sa de a închide MCV, Comisia a adoptat astăzi două decizii de abrogare a Deciziilor din 2007, punând astfel capăt în mod oficial acestui mecanism.