EVENIMENT

CONSECVENȚĂ CRIMINALĂ: Complexul Energetic Oltenia continuă contractele cu firma care livrează „MAȘINILE MORȚII”

Last Updated on februarie 3, 2023 by Romeo Crismaru

foto: Libertatea

Accidentul înfiorător în care trei mineri și-au pierdut viața, iar alți 16 au fost răniți, în timp ce erau transportați cu o autoutilitară de marfă către Cariera Jilț, a fost dat uitării de conducerea Complexului și de cea a Consiliului de Supraveghere. CEO a încheiat alte două contracte cu firmele controlate de Nicu sarcină, pentru a folosi tanchetele morții.

Complexul Energetic Oltenia a încheiat, pe data de 1 februarie 2023, potrivit unui anunț de atribuire publicat, ieri, pe SEAP, un contract vizând închirierea de vehicule de transport marfă cu șofer, împărțit în 11 loturi, pentru UMV Rovinari, Roșia-Peșteana, Jilț, Motru și UPRUM Rovinari. În respectivul anunț, se specifică faptul că „autovehiculele de transport marfă asigură transportul pentru diferite piese de schimb și materiale, transportul pentru reparații ale pieselor agabaritice și ale diferitelor subansamble, evacuarea de materiale din cariere în condiții grele de drum și în teren accidentat”, iar prestarea serviciilor cu autovehicule de transport marfă cu șofer, în contextul tehnologiei de extracție a cărbunelui se va face prin utilizarea, „în condiții de siguranță”, pe drumuri tehnologice, pe drumuri industriale și pe drumuri adiacente unităților miniere.

Este vorba despre deja celebrele tanchete care au băgat groaza în mineri și în românii care s-au cutremurat după accidental de la Cariera JILȚ SUD.

Potrivit unei anchete, realizate de jurnalul.ro, pentru trei luni de închiriere a acestor autovehicule speciale de transport, Complexul Energetic Oltenia a pus la bătaie un buget de 1.103.607,9 lei fără TVA și a optat pentru metoda atribuirii contractului fără publicarea prealabilă a unei invitații la o procedură concurențială de ofertare în Jurnalul Uniunii Europene, precizând că „anunțul nu intră sub incidența acordului privind achizițiile publice” și invocând „o situație de extremă urgență intervenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de către entitatea contractantă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button