Crește valoarea tichetelor de masă, de la 1 august
Last Updated on iulie 27, 2023 by Erceanu Ileana

Valoarea tichetelor de masă va creşte de la 30 de lei, cât este în prezent, la 35 de lei, de la 1 august.
Tichetele de masă cresc la 35 de lei, de la 1 august 2023 respectiv 40 lei/tichet masă/zi, începând cu data de 1 ianuarie 2024”, conform notei de fundamentare. Este unul dintre proiectele de ordonanță de urgență, pe care guvernanții le vor avea de votat, în ședința de joi, 27 iulie 2023.
Mai exact, prin proiectul de OUG va fi modificată Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru aplicarea acestor prevederi.
În nota de fundamentare a proiectului se precizează că „valoarea tichetelor de masă din ultimele două semestre (respectiv semestrul II al anului 2022 – prezent) nu a înregistrat nici o creştere, deşi preţul alimentelor, cât şi al utilităţilor au crescut semnificativ, astfel încât în prezent valoarea unui tichet de masă, care este de 30 lei, este mică pentru a asigura o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru”.
Totodată, se adaugă în document, crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivelul corespunzător, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană, iar creşterea valorii nominale se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi în consecinţă, în veniturile bugetului de stat, deoarece acest venit este supus impozitării.
