Creșteri de tarife la RCA și probleme în piața de asigurări auto
Last Updated on martie 9, 2023 by Erceanu Ileana
Tarifele de referință ale RCA cresc cu aproximativ 35%, iar pe acest fond, dar și din cauza unor probleme mai vechi, un jucător de pe piață s-ar putea prăbuși într-un scenariu identic cu cel al falimentului City Insurance.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA, majorate substanțial față de anul trecut, iar unele surse din piață susțin că acest avans al cotelor asigurărilor auto obligatorii nu ar fi fost necesar din punct de vedere tehnic, dar și că o urmare a acestui demers ar putea duce la faliment un asigurător care a acaparat piața.
Concret, asigurarea RCA pe un an pornește acum de la tariful minim de 1.822 de lei în cazul asiguraților cu vârstă mai mică de 30 de ani, dacă aceștia au o mașină cu capacitate cilindrică de până în 1.200 de centimetri cubi, dar ajunge la 4.709 lei dacă automobilul are peste 2.500 cmc. Spre comparație, în februarie 2022, tarifele se încadrau între 1.286 de lei și 3.551 de lei.
Pentru cei cu vârste între 31 și 40 de ani, asigurarea RCA variază de la 1.114 lei la 2.832 de lei, iar pentru cei din categoria 41-50 ani, variază de la 1.076 de lei la 2.912 lei. Totodată, pentru șoferii cu vârste de peste 60 de ani, tarifele de referință RCA pleacă de la 1.036 de lei și ajung la 2.767 de lei, consemnând de asemenea o scumpire în comparație cu februarie 2022, când o asigurare obligatorie auto costa între 796 de lei și 2.482 de lei.
De asemenea, în cazul mașinilor electrice, tarifele RCA pornesc de la 1.440 de lei pentru șoferii de peste 60 de ani și ajung la 2.742 de lei pentru tinerii sub 30 de ani.
Există creșteri și la persoanele juridice. Prețul urcă de la 1.383 de lei, pentru mașini cu cilindree sub 1,2 litri, la 1.755 de lei (+26,95%), de la 1.253 de lei la 1.527 de lei, pentru mașini cu motoare între 1,2 și 1,4 litri (+21,8%), sau de la 1.112 lei la 1.435 de lei, pentru mașini între 1,4 și 1,6 litri (+29%). La mașinile electrice deținute de persoanele juridice, tariful RCA este de 2.736 de lei, aproape cât cel pentru mașini electrice deținute de tineri sub 30 de ani.
Unele surse din piață susțin, însă, că schimbarea tarifelor de referință ale RCA nu este motivată. „Creșterea tarifelor de referință cu 35% nu are nicio justificare tehnică, iar din informațiile pe care le am, Ministerul de Finanțe are pe masă o Ordonanță de Urgență a Guvernului de plafonare a prețurilor RCA. Din păcate, am înțeles că ar vrea să le plafoneze la noul nivel al tarifului de referință, adică plafonate cu majorarea de 35% inclusă. În mod sigur vorbim despre o nouă cartelizare a pieței RCA din România”, a declarat, pentru „Adevărul”, o sursă din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
EUROINS, cu probleme
Piața asigurărilor auto obligatorii riscă să treacă printr-un șoc similar celui înregistrat la prăbușirea unui alt fost mare jucător în domeniu, Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA.
Euroins a fost sancționată de aproximativ 11 ori în numai doi ani pentru că întârzia cu plata daunelor sau plătea doar parțial. În plus, sancțiunile au venit și pentru neachitarea penalităţilor odată cu despăgubirea inițială. Euroins are săptămânal poprire pe conturi, pentru că firma are pe rolul instanțelor de judecată peste 60.000 de dosare de daune neachitate.