Cruzime față de animale! Un măgar tras după mașină și bătut
Last Updated on aprilie 11, 2024 by Romeo Crismaru
Grozăvia s-a întâmplat în comuna mehedințeană Pătulele, iar filmulețul ne-a fost trimis de un cetățean îngrozit de ceea ce vedea. Un om fără suflet leagă un măgar după camionetă și îl târâie pur și simplu după el. La un moment dat, bărbatul se dă jos de la volan și începe să bată fără milă bietul animal.
Poliția a reacționat imediat și l-a amendat pe bărbatul care a batjocorit bietul animal.
„Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la un bărbat care la data de 10 aprilie a.c., ar fi legat un animal după o autoutilitară, iar ulterior s-a pus în mișcare, Compartimentul Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: La data de 10 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila rănire a animalului, cu intenție,fără drept, fapt pentru care s-au deplasat la fața locului. În urma cercetărilor efectuate au stabilit că animalul aparține unui bărbat de 58 de ani, din comuna Pătulele, pe care îl deține fără documente sanitar-veterinare. Totodată, medicii veterinari din cadrul biroului nu au identificat leziuni traumatice ce ar fi putut surveni în urma acestui incident, stabilind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni privind protecția animalelor. Față de bărbatul în cauză polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.700 de lei pentru nerespectarea prevederilor Lg 205/2004, HG 984/2005 și OUG 155/2001”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.