CU UN PAS ÎN SCHENGEN

Parlamentul European a aprobat astăzi o rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Totuși, votul decisiv urmează să aibă loc în decembrie, când guvernele tuturor statelor UE vor decide acest lucru în Consiliul Justiție și Afaceri Interne.
Parlamentul European a adoptat rezoluția privind aderarea României și Bulgariei la Schengen. În rezoluția adoptată astăzi, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023. Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri. Menținerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie și are un impact negativ asupra vieții lucrătorilor mobili și a cetățenilor, potrivit eurodeputaților. Obstrucționarea importurilor, a exporturilor și a liberei circulații a mărfurilor din porturi dăunează, de asemenea, pieței unice a UE. În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale UE precum Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein.