Cutremur de 5,3 produs în urmă cu puțin timp! a AVUT ȘI O REPLICĂ!
Last Updated on februarie 13, 2023 by Romeo Crismaru
Un cutremur estimat la 5,3 grade pe scara RICHTER s-a produs la ora 16:58 la circa 20 de kilometri de Târgu Jiu. Deocamdată nu există informații despre eventuale pagube. Seismul s-a resimțit în Severin, dar și peste Dunăre, în Serbia.
După primele estimări, seismul produs în apropiere de Târgu Jiu ar fi avut o magnitudine de 5,3 grade și s-a resimțit în România, Bulgaria și Serbia. Adâncimea estimată ar fi de circa 15 kilometri. Reprezentanții ISU Gorj confirmă informația, dar spun că nu s-au primit solicități de urgență la 112.
Potrivit Centrului Seismologic European-Mediteranean (EMSC), cutremurul ar fi avut 5,2 Richter.
Replică de mică intensitate
În ziua de 13.02.2023, 17:21:14 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.0, la adâncimea de 15 km.
Cutremurul s-a produs la 109 km SV de Sibiu, 111 km NV de Craiova, 146 km V de Pitesti, 157 km SE de Timisoara, 176 km SE de Arad, 181 km S de Cluj-Napoca, 206 km V de Brasov, 208 km E de Belgrad, 213 km E de Zemun, 225 km NE de Nis.
INCDFP a anunțat că „în ziua de 13.02.2023, 16:58:06 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 15 km. Cutremurul s-a produs la 102km SV de Sibiu, 107km NV de Craiova, 137km V de Pitesti, 166km E de Timisoara, 179km S de Cluj-Napoca, 183km SE de Arad, 196km V de Brasov, 218km E de Belgrade, 222km E de Zemun, 224km V de Ploiesti”.