DESPĂGUBIRI PENTRU SECETĂ
Last Updated on octombrie 16, 2024 by Romeo Crismaru
Producătorii agricoli din Mehedinți, persoane fizice, firme sau întreprinderi familiale ale căror culturi au fost afectate de secetă, în perioada septembrie 2023 – august 2024, vor primi compensații financiare, 1000 de lei la hectar.
Producătorii agricoli vor primi granturi, în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare hectar calamitat. Bugetul acestei scheme de ajutor de stat este de două miliarde de lei, resurse financiare de la Ministerul Agriculturii. Ordonanța de Urgență a Guvernului a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Prevederea legală recunoaște seceta pedologică ca fiind calamitate naturală, iar despăgubirile de dau în baza proceselor verbale de constatare a pagubelor. Beneficiază de despăgubiri atât persoanele fizice, cât și cele juridice și asociațiile agricole.
Procedurile de acordare a grantului în valoare de 1000 de lei sunt clar prevăzute de lege. Cererea de despăgubire se depune în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, adică până la data de 29 octombrie 2024.
La nivelul județului Mehedinți, suprafața totală calamitată este de 26 de mii de hectare, iar numărul de fermieri este de aproximativ 6000. Gradul de afectare trebuie să fie de minim 30 la sută.