Doi frați din Breznița Ocol, săltați pentru trafic de droguri
Last Updated on februarie 20, 2026 by Erceanu Ileana

Doi frați din Breznița Ocol, județul Mehedinți, au fost ridicați de anchetatori într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi fost surprinși în flagrant, în timp ce încercau să comercializeze aproximativ un kilogram de substanțe interzise.
Unul dintre bărbați a fugit și s-a ascuns într-un cimitir, fiind căutat cu drone. S-au folosit grenade cu gaze. În momentul intervenției, unul dintre bărbați a fost imobilizat și condus la audieri, în timp ce fratele său a reușit să scape și a fugit pe un câmp din apropierea localității Magheru. Imediat, forțele de ordine au declanșat o amplă operațiune de căutare, care a durat aproximativ patru ore. Zona a fost împânzită de echipaje de poliție, inclusiv rutieră, iar la intrările și ieșirile din localitate au fost instituite filtre pentru a preveni părăsirea perimetrului de către fugar.
Pentru depistarea suspectului, oamenii legii au folosit inclusiv o dronă de supraveghere, iar în timpul intervenției au fost utilizate două grenade cu gaze lacrimogene, în încercarea de a-l determina să iasă din ascunzătoare. În cele din urmă, bărbatul a fost localizat într-un cimitir din comuna Breznița Ocol, unde se ascunsese pentru a evita capturarea. Acesta a fost imobilizat și dus la audieri.
Cei doi frați sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă acționau pe cont propriu sau făceau parte dintr-o rețea mai amplă de distribuție.
Investigațiile sunt în desfășurare, urmând ca procurorii să decidă măsurile legale care se impun în acest caz.

