ACTUALITATE

Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară

Last Updated on martie 28, 2024 by Erceanu Ileana

CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00.

Potrivit unui comunicat furnizat de CFR Călători, trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, vor pleca în ordinea rangului.

În data de 31 martie 2024, pentru adaptarea circulației trenurilor la ora de vară vor interveni următoarele modificări:

RM 7905 – București Nord – Aeroport Henri Coandă se anulează

RM 7908 – Aeroport Henri – Coandă București Nord se anulează

R 9302 – Roșiori de Vede – București Basarab va circula ca tren R 13302 și cu orar modificat: Roșiri de Vede (pl. 02.20 ora de iarnă) – București Basarab (sos. 05.34).

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2024, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare, a mai punctat sursa citată. 

Informații despre circulația trenurilor: la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button