EconomicSOCIAL

 După creșterea salariului minim, s-ar putea ajunge la concedieri în masă

Last Updated on mai 8, 2024 by Erceanu Ileana

Majorarea salariului minim pe economie stârnește în continuare controverse uriașe! În timp ce patronii spun că nu își mai permit să crească salariile angajaților și în luna iulie.

În tot acest timp, fostul ministrul al Economiei avertizează că majorarea va duce la un val de concedieri și la închiderea firmelor mici. Totul pentru că Executivul nu reduce taxarea pe venitul minim. Și sindicaliștii susțin că măsura este una cu două tăișuri pentru că va crește numărul angajaților la negru.

Din venitul minim brut, 25% merg către asigurările sociale, adică 775 de lei în fiecare lună, alți 10% merg către sănătate și 10% este impozitul pe venit.

Pe de altă parte, simulările arată că venitul majorat nu va acoperi inflația, iar față de valoarea netă actuală, românii vor încasa doar puțin peste 130 de lei în plus. 

Aproximativ 1,8 milioane de români încasează lunar venitul minim pe economie. Leafa ar urma să crească din nou însă nu se știe când. Deși termenul inițial avansat a fost luna iulie, surse guvernamentale susțin că majorarea s-ar putea face abia în toamnă.
Venitul minim pe economie ar urma să crească cu 138 de lei net față de valoarea actuală. În acest moment, salariul minim brut este de 3300 de lei, ceea ce înseamnă o valoare netă de 2079  lei net, iar după majorare, la 3700 de lei brut, atunci venitul net va ajunge la 2217 lei.

„E multă lume care lucrează la gri, în sensul în care sunt înregistrați cu salariul minim pe economie. Avem un numar extraordinar de mare, aproape jumătate din numărul oficial de lucrători”, a declarat Bogdan Hossu președintele Cartel Alfa.
Până la jumătatea lunii noiembrie, România trebui să adopte salariul minim european. Potrivit simulărilor, valoarea netă ar ajunge la 2.263 de lei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button