ADMINISTRATIE

Echipamente performante la Spitalul Județean din Severin

Last Updated on iulie 30, 2025 by Erceanu Ileana

Spitalul Județean va beneficia de echipamente medicale performante, pentru pacienții cu afecțiuni cardiace critice.

Consiliul Județean Mehedinți a aprobat un alt proiect pentru dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat pentru Pacienții Cardiaci Critic în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

În cadrul ședinței Consiliului Județean Mehedinți pe care am convocat-o astăzi, a fost adoptat proiectul ce va fi depus de Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți, pentru atragerea de fonduri europene în valoare de peste 5 milioane lei pentru “Dotarea Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin cu echipamente medicale care tratează pacienți cardiaci critici”. Consiliul Județean va achita contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 101.366,21 lei. Proiectul propus vizează dotarea completă a Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici ce va fi înființată la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în urma procesului de modernizare a clădirii principale.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Aceasta va implica achiziționarea unei game variate de echipamente medicale esențiale, după cum urmează:

*Echipamente de monitorizare vitală;

*Echipamente de diagnostic imagistic și funcțional;

*Echipamente de suport vital și terapie intensivă;

*Echipamente de urgență și resuscitare.

„Noua structură medicală este necesară având în vedere numărul tot mai mare de pacienți cu boli cardiace critice care necesită o infrastructură medicală în modernă și echipamente de ultimă generație pentru diagnosticare rapidă, un tratament eficient și o monitorizare continuă. Proiectul va fi depus în cadrul Programului de Sănătate și am speranța că va primi finanțare. Continuăm să modernizăm și să dezvoltăm sistemul de sănătate din județul Mehedinți cu fonduri europene!”, adaugă Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button