EDUCATIE

Elevii care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu nu mai au transport gratuit, ci doar decont, potrivit noului proiect al Legii Educației

Last Updated on ianuarie 17, 2023 by Erceanu Ileana

Elevii care sunt nevoiți să facă naveta la școală pentru că învață în altă localitate decât cea de domiciliu nu vor mai beneficia de transport gratuit, ci ar putea să plătească din banii lor abonamentele de transport și apoi să primească înapoi sumele prin decont, potrivit proiectului legii învățământului preuniversitar, varianta Deca, obținut de Edupedu.ro.

În plus, dacă această lege este adoptată în această formă, elevii ar putea să nu mai primească nici suma forfetară cu plata în avans, cum este în prezent, decât în situația în care ei “nu pot beneficia de transportul public local de persoane prin curse regulate”.  

Aproape 200 de mii de elevi din România fac naveta în anul școlar 2022-2023, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației.

Draftul de proiect de lege al ministrului Educației Ligia Deca aduce o modificare esențială în asigurarea transportului elevilor: în loc de gratuitate, se introduce decontarea serviciilor. Adică elevii care învață în altă localitate decât cea unde locuiesc trebuie să plătească mai întâi abonamentele de transport și apoi să primească banii înapoi în baza carnetului de elev.

Culmea este faptul că, în prezent, în ordinul ministrului Ligia Deca din noiembrie 2022 și publicat în decembrie în Monitorul Oficial, transportul este asigurat gratuit.

În noua variantă al Legii Învățământului Preuniversitar, proiect în varianta Ligia Deca, apare o modificare importantă, mai exact o condiție prin care elevii primesc suma forfetară:

„Elevilor care nu sunt şcolarizaţi în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu şi nu pot beneficia de transportul public local de persoane prin curse regulate, li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcţie de distanţa dintre unitatea administrativ-teritorială de domiciliu şi unitatea administrativ-teritorială în care sunt şcolarizaţi, dus-întors, pe durata cursurilor şcolare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi. Modalitatea de acordare şi cuantumul sumelor forfetare lunare se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului”, se arată în draftul de proiect de lege, obținut de Edupedu.ro. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button