Elevii desfașoară mai multe activități chiar și în vacanță
Last Updated on iulie 31, 2024 by Erceanu Ileana
Polițiștii mehedințeni desfașoară activități cu elevii și pe perioada vacanței de vară.
Ieri, 30 iulie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate de informare în cadrul Campaniei „Împreună pentru o vacanţă în siguranţă!” la Muzeul Regiunii Porților de Fier.
Beneficiarii dialogului au fost peste 60 de elevi și cadre didactice iar întâlnirea a avut loc în cadrul Școlii de vară „Lumea copiilor la muzeu”. Siguranța copiilor se construiește printr-o atenție permanentă, care presupune implicarea deopotrivă a polițiștilor, părinților, cadrelor didactice, dar și a altor factori de decizie și acțiune. Prin subiectele abordate în cadrul activităților menționate, polițiștii au urmărit informarea copiilor cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați pe timpul vacanței de vară cum ar fi, fapte de violență, accidente rutiere, agresiuni fizice sau verbale, etc.
De asemenea, au fost abordate teme precum riscurile asociate consumului de substanțe ce creează dependent, în special al aspectelor legate de consumul de droguri, prevenirea criminalității în mediul online, situațiile în care trebuie apelat numărului unic pentru situații de urgență 112.
La finalul activităților, copiii au avut numeroase curiozități și întrebări, activitatea concentrându-se pe un amplu dialog, cu atât mai mult cu cât mulți dintre aceștia au fost la prima întâlnire cu un polițist.
Următoarea activitate se va desfășura în localitatea Isverna unde polițiștii vor intra în dialog cu elevi de la unități de învățământ din județul Timiș.