EDUCAȚIE

Elevii vor opționale evaluate cu calificative

Elevii cer ca disciplinele din oferta școlii  să fie evaluate cu calificative în loc de note.

Motivul? În acest fel va fi descurajată fuga după medii mari și alegerea materiilor considerate mai ușoare. Propunerea elevilor este contestată, însă, de experți. 

Înainte de a analiza propunerea, care vine din partea președintelui Consiliului Județean al Elevilor din Cluj, ar trebui să explicăm ce este, de fapt, curriculumul la decizia elevului din oferta școlii. Iar asta, pentru că vorbim despre un termen necunoscut pentru mulți, dar care, în această perioadă, se află pe buzele tuturor. 

Astfel, când spunem curriculum la decizia elevului din oferta școlii, ne referim la materii propuse de către fiecare școală în parte, anumite discipline din care elevii aleg ce vor să studieze în plus față de ce li se oferă obligatoriu în trunchiul comun. Aceste opționale sunt de trei feluri: de aprofundare a unei discipline obligatorii, pot introduce o materie nouă sau sunt opționale integrate, adică sunt structurate pe domenii de cunoaștere, concentrate în jurul unei teme. 

Elevii propun ca aceste discipline opționale să fie evaluate nu cu note, ci cu calificative. În acest fel, copiii nu vor mai alerga după medii de 10 alegând opționale simple, ci se vor îndrepta către materii care, deși poate sunt mai dificile, sunt și mai interesante, mai practice, mai utile pentru viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button