ACTUALITATE

Evaluarea Națională 2023 a început luni, cu proba scrisă la Limba și literatura română

Last Updated on iunie 19, 2023 by Toma Mihai

Peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională, în perioada 19 iunie – 4 iulie. Prima probă la Limba şi literatura română a avut loc luni, 19 iunie, urmată de proba la Matematică, miercuri, 21 iunie. De asemenea, proba la limba şi Literatura maternă este programată pentu ziua de joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise. Elevii vor urma să afle primele rezultate miercuri, 28 iunie, acestea urmând să fie afișate până la ora 14:00.

Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), anunţă Ministerul Educaţiei, în comunicatul de presă.

Candidaţii care depun sau transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori. Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 4 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button