EDUCATIE

Examenele naționale nu mai trebuie să fie bazate pe memorare

Dacă Evaluarea Națională și Bacalaureatul rămân bazate pe memorare, reforma curriculară nu va schimba realitatea din sălile de clasă, susține Unitatea de Cercetare în Educație a Ministerului Educației și Cercetării.

Unitatea de Cercetare în Educație a transmis, într-un răspuns pentru Edupedu.ro, că „dacă examenele naționale rămân bazate pe memorare, reforma curriculară nu va schimba realitatea din sălile de clasă”. Răspunsul vine în contextul în care proiectele cu noile-planuri cadru de liceu au fost puse în consultare publică și instituția a fost întrebată care ar trebui să fie legătura dintre planurile-cadru/programe și examene/metoda de evaluare a competențelor.

Unitatea de Cercetare în Educație este, de fapt, fostul Institut de Științele Educației transformat în direcție a CNPEE (Centrului Național de Politici și Evaluare în Educației) în timpul mandatului de ministru al Monicăi Anisie, în perioada Guvernului Orban. Edupedu.ro a solicitat cercetătorilor punctul de vedere în privința proiectelor de planuri-cadru pentru liceu, fiind pentru prima dată în perioada dezbaterilor când aceștia se exprimă public pe această temă.

„Pentru ca reforma curriculară să aibă succes, planurile-cadru, programele școlare și metodele de evaluare trebuie să fie aliniate. PISA ne oferă câteva direcții clare pentru îmbunătățirea sistemului din România: mai multă echitate, mai multă aplicabilitate și mai multă interdisciplinaritate”, transmite Unitatea de Cercetare în Educație.

Cercetătorii au vorbit despre efectul de backwash, când profesorii ajung să predea doar ceea ce este evaluat la examene, ignorând aspecte esențiale din curriculum:

„Așadar, există o relație complexă între planuri-cadru – programe școlare – examene naționale – metode de evaluare a competențelor, niciunul dintre elementele ansamblului curricular neputând fi judecat separat, izolat de întreg sau de factorii care influențează rezultatele învățării. Între planurile-cadru, programe și metode de evaluare este esențial să existe coerență. Astfel, atât profesorii, cât și elevii își pot canaliza eficient eforturile și resursele pe direcția succesului educațional. Atunci când există o ruptură între oricare componentă și restul, întregul proces educațional poate avea de suferit. Un exemplu de dezechilibru este efectul de backwash: profesorii ajung să predea doar ceea ce este evaluat la examene, ignorând aspecte esențiale din curriculum.”

Referitor la planurile-cadru 2025, o problemă identificată de Unitatea de Cercetare în Educație se referă la faptul că presiunea examenelor îi poate face pe elevi să aleagă exclusiv disciplinele utile pentru Bacalaureat.

Unitatea de Cercetare în Educație mai susține că domeniile care fac obiectul evaluării PISA – matematica, lectura și științele – sunt bine reprezentate în planurile-cadru. Fiind vorba de evaluarea competențelor elevilor de 15 ani, achizițiile testate în cadrul studiului PISA sunt într-o foarte mare măsură rezultatul parcursului elevilor de până la clasa a IX-a. În planurile-cadru pentru gimnaziu, în perioada în care România a participat la PISA, numărul de ore la disciplinele care corespund domeniilor PISA a fost relativ stabil.

Rezultatele PISA evidențiază trei provocări majore și persistente ale sistemului educațional din România:

(1) reducerea inechității educaționale generate de statutul socio-economic al elevilor;

(2) îmbunătățirea conexiunii dintre teorie și practică;

(3) integrarea unei perspective interdisciplinare în procesul de predare-învățare și evaluare. Răspunsul la aceste provocări ar trebui să se reflecte în orice reformă a sistemului, inclusiv în noile planuri-cadru (atât cât este posibil).

În concluzie, pentru ca reforma curriculară să aibă succes, planurile-cadru, programele școlare și metodele de evaluare trebuie să fie aliniate. PISA ne oferă câteva direcții clare pentru îmbunătățirea sistemului din România: mai multă echitate, mai multă aplicabilitate și mai multă interdisciplinaritate. Dacă examenele naționale rămân bazate pe memorare, reforma curriculară nu va schimba realitatea din sălile de clasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button