SPORT

Farul – Universitatea Craiova 0-3. Trupa lui Hagi, spulberată într-o singură repriză. Oltenii au făcut spectacol 

Last Updated on aprilie 17, 2022 by Toma Mihai

Partida dintre Farul Constanța și Universitatea Craiova s-a disputat sâmbătă seară, la Ovidiu, în cadrul etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1, iar oltenii s-au impus cu scorul de 3-0.

Scorul a fost deschis în minutul 15, după un corner al oltenilor și o lovitură de cap, din fața porții, a lui Jovan Markovic.

În minutul 38, Ștefan Baiaram a majorat diferența, după o cursă bună a lui Alexandru Crețu.

Nu a mai durat mult și Markovic a punctat din nou, în minutul 45+2, după o pasă foarte bună a lui Andrei Ivan, și a închis astfel jocul la scorul de 3-0.

În partea secundă, deși a presat, Universitatea Craiova nu a mai reușit să înscrie în poarta trupei lui Gheorghe Hagi care a rămas în inferioritate numerică în minutul 90, după ce Adrian Petre a avut o intrare criminală asupra portarului Mirko Pigliacelli.
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova acumulează 39 de puncte și se apropie la un punct de FCSB, echipa de pe locul secund, care are însă cu un meci mai puțin. De cealaltă parte, Farul rămâne pe locul 5, cu 28 de puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button