EVENIMENT

Grav accident de circulație, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în Mehedinți

Last Updated on aprilie 15, 2022 by Toma Mihai

În urmă cu puțin timp, pe DN 6, la intrarea în localitatea Teregova, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, dintre care două cu capacitatea de 8+1 locuri, într-unul dintre acestea fiind 16 persoane, 13 minori şi 3 adulţi. Din primele date, două persoane au rămas încarcerate într-unul dintre cele două autoturisme 8+1, mai multe persoane fiind rănite, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Alina Boeru.

Pompierii au intervenit la faţa locului, pentru optimizarea acțiunii de răspuns, fiind activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Caraș-Severin. Intervenţia s-a făcut cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de transport personal și victime multiple, trei autospeciale SMURD, un elicopter SMURD și şase echipaje medicale SAJ, ne-a comunicat şi Anca Balint, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

Din informațiile primite de la locul intervenţiei, se pare că în cele trei mijloace de transport se aflau în total, aproximativ 25 de persoane, dintre care zece au primit îngrijiri medicale la faţa locului, într-unul dintre cazuri fiind executate manevre de resuscitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button